📽️ Recenzie la Odiseea (2026), de Lucian Mîndruță

Zilele trecute am făcut câteva considerații pe marginea filmului Odiseea al lui Christopher Nolan, lansat recent în cinematografe. Între timp, au început să apară și primele recenzii, de la cei care l-au văzut.

Printre ei se numără Lucian Mîndruță. El a postat pe Facebook o scurtă cronică la adresa filmului, pe care o reproduc în continuare.

Am fost la Odiseea. Am stat două zile să văd dacă mai rămân cu ceva din asta.

N-am rămas cu mare lucru, că am drumuri și eu, nu doar Ulisse. Așa că s-a mai estompat investiția în biletul de 49 de lei. Dar asta nu înseamnă că n-a meritat.

Vedeți, în alea două ore ale filmului ai ocazia să rătăcești nu doar prin miturile antice, ci și prin tine însuți. Să realizezi drama unei lumi în care zeii sunt conjurați, așteptați, temuți și înfruntați. E lumea noastră și azi.

Dar filmul are această mare calitate că îți arată cine sunt zeii: îndoielile, slăbiciunile, durerile noastre. Iar călătoria nu e nimic altceva decât trecerea prin vârstă. În cheia în care (cel puțin pe mine) Nolan ne îndeamnă să citim Odiseea, Ulisse nu pleacă de fapt nicăieri: el se transformă într-un bătrân care încearcă la final să gonească semnele morții ce va să vie: pețitorii care îi umpluseră casa...

E un corporatist care merge 20 de ani la job, fără să realizeze că între timp copiii i-au crescut mari fără el și nevasta se plictisește în timpul nesfârșitelor lui delegații și ședințe.

Cu toții trăim o Odisee - și ea se numește viață. Ne încearcă, ne ia de acasă, ne dă la schimb amintiri traumatice și ne lasă pe treptele blocului atunci când, de fapt, nu mai e prea mult de făcut...

Mergeți și vedeți, poate pentru voi va însemna altceva.

Din textul inițial lipseau multe diacritice. Le-am adăugat, dar am lăsat nemodificat „Ulisse”. Nu știu de ce Mîndruță i-a sâsâit numele.

Interpretarea de mai sus este interesantă. Ea ne spune indirect că unele mituri sau legende au mai multe niveluri de adevăr și afirmă că în filmul Odiseea, în spatele sensului literal care descrie o narațiune epică și istorică, se ascunde o poveste despre psihologie și viață.

Dar această interpretare ține de film. Se naște astfel următoarea întrebare legitimă: cât de mult se potrivește ea cu textul homerian, la care Lucian Mîndruță nu face nici măcar o singură referire? A redat Nolan cu fidelitate substratul epopeii grecești, sau l-a modificat și adaptat pentru societatea noastră? Citind Odiseea lui Homer, vom descoperi în ea același mesaj, sau el este licența creativă a producătorului britanico-american?

Ca să putem răspunde la asta, ar trebui să cunoaștem cu precizie atât textul grec cât și filmul. Eu încă nu am citit Odiseea și nici nu am văzut filmul, așa că deocamdată las întrebarea pe seama cititorilor.