După leapșa Renatei din articolul precedent, trecem la un alt bloger, care își spune Dl. Goe. Acesta are un sit pe wordpress.com, intitulat „(b)Arca lui goE” și având descrierea „b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !”
În ultimul articol publicat pe (b)Arcă, nimicul ia forma unui șir de considerații urmate de o leapșă estivală.
Avem o introducere, în care autorul ne vorbește despre simboluri și contexte. Un simbol, spune el, nu poate fi interpretat decât dacă cunoști contextul lui. Exemplu de la mine: ca să înțelegi o hieroglifă, trebuie să știi limba în care a fost scrisă. Mai departe, Dl. Goe spune că „absolut orice construcție simbolică are o valabilitate strict contextuală” și în afara contextului își pierde complet orice sens, face din asta un adevăr general valabil și ne spune că dacă nu suntem de acord cu el, putem să plecăm la plimbare.
După această introducere, urmează leapșa. În pauzele Campionatului Mondial de Fotbal, Dl. Goe ne lansează următoarea provocare:
Vino și tu (în rubrica de comentarii sau pe blogul tău) cu un exemplu de reprezentare simbolică ale cărei limite contextuale să se vădească spontan, de la sine, prin simplele reacții ale publicului (martori-observatori), prin care aceștia să se împartă de la bun început în două tabere distincte: cei care au acces direct la înțelesul eșantionului propus și cei care n-au. Poate fi vorba despre absolut orice vrei tu, un simplu cuvânt, un arhaism, un regionalism, un neologism, un ezoterism, o propoziție, o teorie, o alegorie, o pictură (rupestră), un banc, o ideologie, un cântec, o simfonie, o memă, un gest (six-seven)… care să rupă publicul în două: cei care prind din zbor sensul mesajului (aflându-se în context) și ceilalți (cei din afara contextului).
Am scris prezentarea lungă de mai sus pentru că ceea ce rămâne, respectiv contribuția mea la această temă, este minimală. Ca răspuns la provocarea D-lui Goe, vă propun următorul banc scurt:
Ioan Stoica a intrat la închisoare o dată și a ieșit de opt ori.
Pe final, precizez că imaginea din articol a fost aleasă astfel încât să constituie și ea un al doilea răspuns (dar grafic) la această temă.

Comentarii
Trimiteți un comentariu