Treceți la conținutul principal

💭 Două abordări filozofice: informativă sau subiectivă?

Gânditorul și gânditoarea de la Hamangia

Intenționez să deschid o rubrică de filozofie pe Omniblog. Nefiind filozof de profesie, nu va fi o rubrică aridă și scorțoasă, ci una care sper că ne va stimula gândirea, curiozitatea, intuiția și, de ce nu, va permite înfiriparea unor discuții fecunde și constructive.

Ca punct de plecare, până acum nu am citit și nu am urmărit multe surse filozofice. Totuși, din ce am văzut pe diverse situri, la diverse podcasturi, pe YouTube etc, cei care discută filozofie au de regulă una din două abordări, pe care eu le-aș numi informativă sau neutră și personală sau subiectivă.

Cu ani în urmă, în cadrul unei conversații particulare, i-am spus profesorului meu de filozofie de atunci ce credeam despre un anumit subiect pe care îl discutasem la oră sau era tangent cu lecția noastră, iar el mi-a răspuns că un filozof nu își expune niciodată convingerile și credințele intime. Abordarea informativă este cea conform căreia autorul nu îți spune ce crede el, ci ce cred și afirmă alții, respectiv care sunt perspectivele teoretice pe acea temă. De exemplu, dacă discută despre liberul arbitru, autorul îți va prezenta opiniile pro și contra care sunt deja cunoscute sau consacrate, argumentele fiecărei părți, o eventuală istorie a ideilor pe acea temă, dar nu se va pronunța personal pe tema respectivă, lăsând discuția deschisă.

Abordarea opusă este cea a unor opinii subiective, pe care ți le asumi și, eventual, urmărești să le explici și să le susții cu argumente. Această abordare am văzut-o la mult mai puțini bloggeri, scriitori, autori de podcasturi etc, iar asta pare să-i dea într-un fel dreptate profesorului meu.

Totuși, în sens riguros, nu este adevărat că niciun filozof nu își expune public convingerile. Descartes, Spinoza, Kant, Hegel, Schopenhauer, Marx, Sartre, ca și mulți alții, nu s-au ferit să și le facă publice și chiar au scris cărți în care și-au prezentat sistemele lor filozofice, care astăzi se învață la școală. Dacă nu ar fi fost așa, lumea gândirii ar fi rămas sterilă. Imaginați-vă că toți filozofii și-ar fi ținut pentru ei propriile idei, pe principiul „dacă tăceai, filozof rămâneai”. În cazul ăsta, nici cei pe care i-am menționat acum nu și-ar fi publicat gândurile, ci s-ar fi rezumat să scrie ce au gândit alții înaintea lor. Continuând recursiv, toată istoria filozofiei s-ar limita la presocratici și toți gânditorii s-ar mulțumi să ne explice ce credeau anticii, fără să aducă nicio contribuție. Deși, cu toate contribuțiile care s-au adus până acum, în lucrarea sa „Process and Reality” Alfred North Whitehead a scris că întreaga tradiție filozofică europeană se cam rezumă la o serie de note de subsol la Platon.

Pe de altă parte, o abordare subiectivă nu este lipsită de riscuri, putându-se transforma peste noapte în prozelitism. Convingerile personale de ordin filozofic și religios au uneori caracterul sacru al fotbalului și politicii și ne putem trezi că am devenit, fără să ne dăm seama, din persoane deschise și echilibrate, susținători înfocați ai ideilor în care credem și critici ardenți ai oponenților lor. Aici abordarea neutră și informativă are un avantaj, pentru că construiește un mediu mult mai permisiv pentru dialog.

Gândiți-vă că un ateu intră pe blogul unui preot care îi spune la fiecare articol că va arde în chinurile iadului. Ce motiv ar avea să rămână acolo, dacă nu este pus pe harță? Sau gândiți-vă că un om religios intră pe blogul unui filozof care îi spune că orice persoană care încă mai crede astăzi în Dumnezeu este complet idioată. O astfel de abordare retează din start aproape orice posibilitate de dialog. În schimb, pe un blog unde autorul nu se poziționează ferm și lasă deschisă orice posibilitate, simți că ești acceptat sau cel puțin tolerat. Aici, această abordare se dovedește cu adevărat inclusivă - și iată că am început să gândesc în termeni de inclusivitate!

Desigur, până acum am prezentat cele două abordări într-un mod oarecum polarizat, urmărind să evidențiez cât mai bine unde pot duce ele la extrem. În realitate, rolurile din care discutăm filozofia pot fi diferite (de profesor, de popularizator, de blogger etc), iar abordarea nu este una de tip binar, ci poate fi situată și undeva la mijloc, lăsând să transpară opiniile și afinitățile personale, dar, totodată, lăsând deschisă ușa dialogului. Probabil că, în practică, o astfel de abordare ar fi chiar cea ideală.

Nu știu unde mă voi plasa între cele două abordări. Dar știu că vreau să includ și tematici din zona filozofiei. Nu mi-am propus asta când am deschis blogul, dar blogurile nu sunt camere închise și moarte, ci copaci care se adaptează și cresc, iar noi putem să ne lăsăm antrenați de evoluția lor. Sau, cel puțin ăsta ar fi un bun subiect de filozofări, nu-i așa?

sursă foto

Comentarii