Sunt curios asupra unui fenomen pe care l-am observat de mai multe ori în relațiile dintre un el și o ea. Ultima dată, recent.
Zilele trecute am văzut un cuplu interesant. Ea era blondă și minionă, adică mică de statură. În plus era subțirică, plăpândă, firavă. El era înalt, făcut, lat în spate, solid, dând impresia unui munte. Și asta m-a pus pe gânduri.
Ce îi face pe unii să se asocieze în combinația asta? Sau să se îndrăgostească unul de celălalt? Pentru că cei doi nu sunt deloc o excepție. E un tipar pe care l-am văzut de mai multe ori: el înalt, ea scundă. Dar nu o diferență normală, de câțiva centimetri, ci aproximativ la extreme.
În mod normal, te-ai aștepta ca un tip înalt să iasă cu o tipă tot înaltă. Sau poate cu o fată de înălțime potrivită. Dar el să fie la partea de sus a spectrului, înalt ca bradul și solid sau mătăhălos, iar ea la partea de jos a spectrului, scundă și subțirică ca un fir de păpădie? De unde rezultă combinația asta? Ce îl atrage pe fiecare la celălalt în această variantă?
Hai să zicem că fata are circumstanțe atenuante. În general, fetele sunt atrase de bărbați înalți. Dacă e înalt și puternic, îi dă impresia că o poate proteja. Iar dacă ea e scundă și el e foarte înalt, bănuiesc că senzația se amplifică. Apoi, probabil că va fi foarte fericită în pat și n-o să aibă niciodată vise secrete cu negri. Dar el? De exemplu, eu nu m-aș simți atras de o fată a cărei frunte îmi ajunge la gât sau la piept. Nu spun că aș evita-o sau că aș refuza-o din start, dar nu spre ea m-aș îndrepta în mod natural.
Ori poate și la el avem un raționament similar. Poate pe fata asta reușește cel mai bine să o facă să se simtă împlinită și fericită! 😁
Desigur, diferența de înălțime pare mult mai acceptabilă și mai puțin problematică decât diferența de vârstă. De exemplu, ea de 20 de ani iar el de 60 sau 80. Acolo cred că intrăm în altă zonă.

Noi suntem asa. Doamna mea e micuta (1.62) si cu par maro roscat. Eu-s foarte inalt (mult peste 2) si blond. Cica e vorba de asigurarea variabilitatii genetice. La mamifere homozigotarea nu e buna si ca atare specia incearca sa diversifice fondul genetic.
RăspundețiȘtergereEvident ca pe mine personal nu asta ma mana din spate, dar pur si simplu mie imi plac femeile mici si roscate/brunete (nu-minplac blondele deloc). Nu-mi plac alea cat calul. Daca-s prea slabe, mi se par masculine, daca-s grase sunt prea tanc pentru gustul meu. La blonde ma deranjeaza ca le lipseste contrastul. Asta daca vrei o incercare de analiza a preferintelor. Desi e vorba pur si simplu de atractie sexuala. Fiecare are tipul lui. Pare sa fie valabil si la femei. Nevastei mele de cand se stie i-au placut baietii inalti si blonzi. Mi-a zis ca ar fi ramas singura daca singurul fenotip disponibil ar fi fost latino 😁. La nici unul nu e "freudian". Maica-mea a fost de cand o stiu blonda (si fffffff mica), iar socru-miu e brunet si pitic. Interesant e ca baietii nostri (x3) seamana cu mine si fata (x1) cu ea :). Preferintele sexuale nu-s clare ca aia mari abia au inceput scoala.
Interesant. Deci suntem predispuși să fim atrași de cineva diferit de noi?
ȘtergereDe-a lungul timpului am auzit de tot felul de criterii de selecție a persoanei iubite, care mai de care mai fistichii sau ridicole. De exemplu, mie nu îmi plac roșcatele în mod particular. Dar cred că dacă aș întâlni o roșcată care să mă dea pe spate, mi-aș schimba opinia despre ele. 😀
Am văzut femei care pun tot felul de condiții pentru viitorul lor iubit. Și dacă le cumulezi, îți dai seama că bazinul lor de potențiali soți se restrânge undeva la 1%. Adică, ceea ce caută ele nu există decât în fantezii.
Eu cred că există preferințe, dar nu putem controla de cine ne îndrăgostim. Și uneori putem iubi persoane care sunt mult diferite față de ce ne imaginam noi anterior.
Pai in genul asta de iubire e vorba in imensa masura si de atractie sexuala. Sigur ca poti iubi/placea o persoana de care nu esti atras sexual, dar doar platonic, ca pe un parinte/prietena, nu sa traiesti cu femeia. Imi iubesc verisoara, da' nu ma atrage ioc si n-as lua-o amanta nici sa fie ultima femeie de pe Terra (nici de ar fi legal). Nevasta-mea, evident, ma atrage sexual (ca altfel n-o luam) si intr-un cuplu asta e ceva vital, altfel e prietenie si atat. Nici un adult normal, in putere si integrat social nu vrea o colega de apartament ca iubita. Vrei una sa vrei sa rupi patul cu ea. Si pana acum n-am vrut sa rup patul cu vreo malaca blonda. Nici macar cand s-a ivit oportunitatea. Fiindca nu ma atrag (si nu mi-as infige cuie in bocanc ca sa tavalesc una care nu-mi place, daca e sa mi-o iau, macar sa merite)
ȘtergereCred că iubirea și atracția erotică se completează una pe alta, dar nu sunt identice. De exemplu, când erai mic, nu ai avut nicio iubire copilărească, care să nu implice nevoia de sex dar care să fie totuși mult mai mult decât prietenie?
ȘtergereDincolo de asta, chiar dacă ne referim la ce zici tu, cred că e posibil ca la un moment dat să te atragă o femeie care are anumite caracteristici pe care înainte le considerai moartea pasiunii. 🙂 Poate nu din prima, dar dacă ești mai mult timp în prezența ei, iar ea e sociabilă și carismatică, te poate cuceri. Și apoi îți zici: „Uite, domnule, cum ziceam eu că nu îmi plac blondele, iar blonda asta subțirică mi-a pus capac!” 🙂
Totuși, să remarcăm că multe dintre criteriile pe care unii și le pun ca precondiții pentru o relație nu sunt reale și realiste, ci proiecții ale unor dorințe personale. De exemplu, criteriul „să câștige minim un milion de dolari anual” nu ține de o compatibilitate reală, ci de fantezia unor fete care visează la Făt-Frumos. Deci, sunt criterii artificiale. Biologia spune că ar putea să le placă și unul care nu-i în topul Forbes, dar na. Știi ce vreau să zic?