O știre de ultimă oră: astăzi, 28 septembrie 2026, a murit jurnalistul Patrick André de Hillerin, unul din fondatorii Academiei Cațavencu, la doar 52 de ani.
Moartea lui a fost subită. Din informațiile de până acum, a fost găsit lipsit de viață într-o comună din județul Tulcea. Cauzele decesului nu sunt clare, dar se știe că suferea de o serie de probleme medicale, ca hipertensiune și diabet. Era activ pe rețelele sociale, iar ultima lui postare de pe Facebook e de aseară, de la orele 23:19.
Mai jos vă citez două necrologuri aflate la poluri diametral opuse, pe care tocmai le-am citit despre el.
Primul îi aparține purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi:
Moartea fulgerătoare a jurnalistului Patrick André de Hillerin, la vârsta de doar 52 de ani, lasă în urma ei multă tristețe și durere.
Jurnalist consacrat, artizan al verbului viu și al scriiturii pasionate, Patrick André de Hillerin a avut o voce distinctă în presa românească și a lăsat în urmă o operă ce îi poartă inconfundabil amprenta.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!
Al doilea îi aparține scenaristului și bloggerului Radu Alexandru:
A murit fostul meu coleg Patrick André de Hillerin.
Moartea lui nu a fost surprinzătoare pentru absolut nimeni. Toți oamenii care l-au cunoscut vreodată știau halul în care își bătea joc de singurul lui trup.
Eu l-am cunoscut acum vreo 15-16 ani și mă miram în fiecare săptămână că încă mai e viu.
Om acru și ciudos, a avut ca singur prieten adevărat alcoolul. Pasiunea lui principală a fost ura față de oamenii cu mai mult talent sau succes decât el. Adică, practic, ura pe toată lumea.
Primea servite de la PSD. Asta era tot ce publica. Servite la Gândul unde lucra ca trepăduș. Că n-ai cum să zici „jurnalist” unui om care lucrează la o fițuică de propagandă de partid plătită din bani publici.
Va rămâne în amintirea oamenilor pentru faza în care o consilieră locală PSD își făcea campanie și, într-un live, i-a căzut lavaliera, iar „jurnalistul imparțial” Patrick a venit din spatele camerei să i-o ridice.
Nu a lăsat în urma lui decât un maldăr de cutii de bere și o datorie pe caiet la birtul din colț.
Ăsta a fost ultimul gând pe care o să-l mai am vreodată despre el. Acum îl voi șterge din memorie ca și cum n-ar fi existat niciodată, ceea ce vă recomand și vouă.
Personal îl urmăream pe Facebook, pentru că articolele, analizele și speculațiile lui jurnalistice erau mult mai pertinente, mai interesante și mai inteligente decât marea majoritate a producțiilor ziariștilor români contemporani. Dar, și chestia asta nu o spun din auzite ci pentru că o cunosc eu însumi, a făcut și prostii la viața lui.
Ca orientare, era preponderent suveranist, în sensul bun, sănătos al cuvântului. Cât despre problemele lui de sănătate, și le monitoriza încă din perioada pandemiei, fiind și vaccinat anti-covid.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Între timp, Radu Alexandru și-a șters sau ascuns postarea. Pe de altă parte, în urmă cu 20 de minute Doru Bușcu a publicat un epitaf în Cațavencii, din care spicuiesc:
RăspundețiȘtergere„Vocația lui cea mare, chiar înainte de satiră și jurnalism, a fost sinuciderea. Patrick a început procesul de autoextincție la o vîrstă fragedă. Nu avea 20 de ani cînd a început să trăiască periculos, la limita lăzii de bere și a nopților nedormite, coborînd în abisul tutunului (ca noi toți) și al obsesiei pentru textul perfect. A urmat un model – al colegilor mai mari – pe care l-a egalat repede – și la ritmul intoxicației și al abilității de a face umor.
[...]
S-a pus cîndva, acum douăzeci de ani, un pariu în redacție: cine moare primul? «Patrick», a zis o jurnalistă americană, venită să ne învețe cum să vindem publicitate, îngrozită de halul în care se fuma și se bea, cu tînărul de 21 de ani, înalt și palid, conducînd banchetul.”
Raul Gheba, acum 8 ore peFacebook:
RăspundețiȘtergere„Când l-am cunoscut pe Patrick avea cam 35 de ani, aproximativ vârsta mea de acum.
Deși în redacția Cațavencu aveam importanta funcție de a căra bere și scrie bule după dictare, Patrick mi-a dat de lucru și m-a învățat primele scheme de jurnalist. curând, sub îndrumarea lui, am scos și primul articol care a bubuit, pornit de la o poza cu niște copii care făceau salutul legionar la un protest in București, prefigurând cumva mișcarea suveranistă de factura neolegionară.
Făcând naveta București-Tulcea pentru ședința de redacție, Patrick mă lua adesea până la ai mei. Posibil că o făcea să nu adoarmă la volan, vorbind în continuu de ce a făcut in tineret . Nu mulți știu, dar e autorul celebrei reclame «ți-am pregătit un pat la noi în celulă». O grămadă de povești fascinante.
Acuma, oricât de recunoscător i-aș fi lui Patrick pentru cât m-a învățat și m-a ajutat, n-aș putea să nu zic că, dincolo de generozitate și inteligență, i-am cunoscut și trăsăturile mai puțin bune. Era răutăcios, meschin și, pe măsură ce treceau anii, din ce în ce mai paranoic și mai suspicios.
Vocea lui din presă, pentru care nu de puține ori și-a luat înjurături (uneori pe bună dreptate, alteori din tribalism) era un ghimpe necesar. Fix ce ar trebui sa facă presa. Sa conteste ce e de necontestat.
Culmea, deși n-am mai vorbit de ceva ani, in ultima vreme m-a legat de el o chestiune de natura penala, despre care nu cred ca ar fi indicat sa vorbesc acum. Dar sper sa putem râde de ea cât de curând.
Dacă ar fi să rezum. Patrick, ce om. Și în sensul bun și în sensul rău.
Condoleanțe familiei și celor apropiați”