Șahul a fost una dintre pasiunile mele din trecut. De fapt, aș putea spune că a rămas, în sensul că îmi place la fel de mult jocul, doar că între timp au intervenit alte priorități, iar șahul a trecut încet pe planul secund și a fost aproape uitat. Recent însă m-am gândit să-l readuc în prim-plan. Poate nu voi juca în mod constant, dar măcar din când în când.
Cu ani în urmă aveam un cont pe ChessCube.com. Era un site foarte reușit, cu un sistem de joc original, care îți oferea drept recompensă „cubits” sau „cubulețe”, o monedă virtuală ce îți permitea să joci mai multe partide și să deblochezi diverse opțiuni. Din păcate, platforma nu mai există astăzi.
Luni mi-am făcut cont pe Chess.com, cel mai popular site de șah din prezent. La profil mi-am ales pseudonimul Maver64, pentru că Maver era deja ocupat. Sufixul nu are legătură cu anul nașterii și nici cu vârsta mea (din fericire), ci reprezintă numărul de pătrate ale tablei de șah. Îl pot schimba o dată la 90 de zile, dar deocamdată nu mi-a venit nicio altă idee.
La înregistrare am bifat la întrebările lor că nu știu să joc șah, așa că sistemul mi-a atribuit un rating inițial de 400, care este foarte mic. După aceea, în următoarele două zile, am disputat nu mai puțin de 187 de partide de blitz. Un adevărat tur de forță. Chiar dacă fiecare joc a avut un control de timp foarte scurt - câte trei minute pentru fiecare jucător, fără increment -, totalul a însemnat multe ore petrecute în fața tablei. La o durată medie de aproximativ patru minute pe partidă (3 minute alb + 3 minute negru = 6 minute, dar unele partide s-au terminat mai repede), rezultă peste 12 ore de joc concentrate în doar două zile. În urma acestora, am urcat de la un rating de 400 la 1500, valoarea la care mă aflu în acest moment.
Ca explicație despre cum funcționează mecanismul de rating, atunci când joci o partidă pentru puncte, sistemul îți alege un adversar cu un rating aproximativ egal cu al tău. Din acest motiv, când ai un rating mai mic decât nivelul tău este ușor să urci, dar, cu cât urci mai mult, cu atât întâlnești adversari mai puternici. În graficul ratingului meu din imaginea de mai sus puteți observa că la început am urcat mai rapid, dar cam de la mijloc încolo curba s-a aplatizat și creșterea a fost mult mai lentă.
Mai jos vă arăt ultima partidă jucată pe chess.com, care m-a adus la pragul de 1500. Bineînțeles, după ce m-am uitat retrospectiv la ea, mi-a venit să fac ca Picard din acea memă în care își trage o palmă peste frunte, pentru că am văzut că am făcut multe greșeli acolo unde aveam opțiuni mai bune care erau de domeniul evidenței. De exemplu, la mutarea nr. 14, cum de nu am observat că pot captura pionul de la A7, atacând cu nebunul tura, care nu poate muta fără să lase nebunul de la B7 descoperit? Dar, la un timp atât de scurt de gândire, în cursul unui maraton de 12 ore și după o pauză de câțiva ani, cred că îmi pot acorda circumstanțe atenuante.
Puteți derula mutările folosind butoanele din dreapta jos. Odată ce ați apăsat cu mouse-ul un buton, puteți folosi și săgețile de la tastatură.

Fata din link, având pseudonimul melatoninka, și-a făcut un canal de YouTube unde postează 5 zile pe săptămână partidele ei de șah de pe chess.com, în care urmărește să își crească ratingul. În 8 luni, a ajuns la un rating de 1442. Canalul ei are circa 1620 de abonați.
RăspundețiȘtergere