🧠 Cum scăpăm de prostie?

O provocare lansată pe blogul O Poziție ne cere să răspundem la întrebarea: Ce ne facem cu atâția proști? Această provocare, sau leapșă, cum a fost ea numită, a fost onorată până acum de Câmpeanca și Alex Chirilă. Nu știu de ce îi zice leapșă, pentru că în dicționar acest cuvânt e definit prin lovitură dată cu palma sau joc de acest tip. Eu i-am zis provocare.

Întrebarea vine în contextul în care Theodor Paleologu a scris o carte chiar cu acest titlu. Inițiatorul acestei provocări ne cere:

Fără a citi cartea lui Paleologu (sau înainte să vă apucați de ea) și, evident, fără să întrebați vreun model lingvistic masiv, vreo altă formă de inteligență artificială sau vreun prieten din culise, care considerați voi că ar fi soluția ideală, sau soluțiile, în caz că găsiți mai multe, la întrebarea din titlu?

Știre: zilele trecute, în Franța au existat trei cazuri de copii mici care au rămas blocați în mașină și au murit din cauza căldurii. Franța, nu Papua Noua Guinee. Deci, putem spune că prostia este omniprezentă. Dar cum scăpăm de ea?

Cei doi autori care au preluat „leapșa” încearcă fiecare să definească într-un fel sau altul prostia. Este un demers necesar. Nu poți combate ceva fără să cunoști ce combați. Și aici survine o problemă. Prostia poate fi definită în multe moduri. Contabilii vor avea o definiție, psihologii mai multe, filozofii nenumărate. Cred că oricum ai vrea să o definești, cineva va spune că te înșeli. De exemplu, un elev care nu se pricepe la științele exacte poate fi bun la cele umaniste, sau o fată care nu e bună la fizică și chimie poate avea o inteligență emoțională ridicată.

O altă întrebare validă este de ce ne-ar interesa proștii de lângă noi. Cu ce ne afectează prostia lor și de ce să nu-i tratăm cu indiferență? Poate că acest răspuns figurează deja în soluțiile menționate de Paleologu în carte.

Cred că există un singur domeniu în care prostia celor din jur mă afectează în mod direct și clar, și anume politica. Votul democratic din societățile civilizate le permite celor proști și mulți să decidă pentru cei inteligenți și puțini. Dar aici am niște rezerve, pentru că nu sunt sigur că o inteligență peste medie se traduce automat într-o decizie bună la vot. Personal m-am ars de câteva ori cu votul. Am ales rațional opțiuni pe care le-am considerat logice și necesare și care apoi m-au dezamăgit. Nu pot spune că, dacă aș fi cunoscut viitorul, aș fi ales altceva. Dar atunci când am votat, am avut anumite speranțe și așteptări de la persoanele în cauză, care apoi s-au năruit. Asta dovedește că așteptările mele erau naive, iar naivitatea este o formă de prostie. Așadar, mi-am propus să fiu mai moderat în subiecte de politică.

Și atunci, ce mai rămâne de zis la prostie? Am scris o grămadă de rânduri și până acum totul este doar o introducere. Confruntat cu atâtea variabile, necunoscute și definiții vagi, am decis să răspund la întrebarea din titlu într-un mod practic.

În cele ce urmează, voi considera că prostia este echivalentă cu un coeficient de inteligență scăzut și o voi trata ca atare. Altfel spus, prostia înseamnă obținerea unui scor mic la un test de IQ. Acum avem o prostie care poate fi măsurată concret și cu care putem lucra.

Și cred că o soluție pentru a diminua nivelul acestei prostii ar fi să introducem o materie la școală care să se ocupe cu stimularea inteligenței. O astfel de materie ar putea să conțină:

• descrierea unor moduri și tehnici de a gândi și a memora;
• exerciții logice mai simple și mai practice decât teoria stufoasă de la materia Logică din prezent;
• exerciții de atenție și concentrare;
• exerciții yoga, zen sau ceva similar;
• predarea unor jocuri logice, de inteligență și de strategie, cum ar fi: șah, table, jocuri de cărți etc;
• rezolvare de rebus, integrame, teste de perspicacitate etc;
• alte idei care poate vă vin vouă.

Această materie nu ar fi despre un alt domeniu de studiu, dar ea ar ajuta elevul să se descurce mai bine la toate celelalte discipline școlare care presupun atenție, memorare, conexiuni logice. Adică aproape orice, în afară poate de desen, sport și traforaj. În plus, jocurile menționate pot face ca ora respectivă să fie foarte atractivă pentru elevi.

Știu că asta nu va rezolva problema de fond a prostiei în definițiile ei largi. Și nici nu va primeni clasa politică actuală. Dar atunci când înveți legătura logică dintre niște premize și concluzii, sau acțiuni și rezultate, probabil că nu vei mai lăsa copilul de 3 ani nesupravegheat, astfel încât să se blocheze singur în mașină și să moară din cauza caniculei.

Subiectul prostiei este complicat pentru că gândirea umană e complexă. El nu va fi rezolvat într-un mod simplist, într-un articol de blog. Dar mă gândesc că abordarea simplă și practică de mai sus ar putea fi un început.