Treceți la conținutul principal

✍ Poveștile de viață de pe blogul lui Arhi

fată care scrie în natură

Am vrut să scriu articolul ăsta de mult timp și am tot amânat. Și îmi pare bine că am amânat până acum. Subiectul îl constituie poveștile de viață care apar mai nou, în ultima perioadă, pe blogul lui Arhi.

De fapt, este incorect spus „pe blogul lui Arhi”, pentru că în realitate apar pe pagina lui de Patreon, iar în acest context „mai nou” înseamnă probabil de vreun an sau doi. Despre ce e vorba? În primul rând, nu știu dacă citiți arhiblog.ro, dar dacă nu, este unul dintre cele mai populare bloguri românești, cred că are vreo 15-20.000 de vizitatori unici pe zi, și e deținut de un tip pe care-l cheamă Cetin Ametcea și care folosește pseudonimul Arhi. Eu intru des pe blogul lui, deși nu sunt tot timpul de acord cu el.

Și de o vreme încoace, cred că minim un an, Arhi/Cetin publică periodic diverse povestiri de viață primite de la cititori. Dar nu pe blog. Le publică pe contul lui de Patreon, unde ai acces doar contra cost. Pe blog publică un scurt fragment care să-ți trezească interesul. Un exemplu:

Poveste Patreon Arhi

Și voiam să zic că după părerea mea aceste povestiri nu sunt reale, ci sunt create de el, eventual cu ajutorul inteligenței artificiale. Pentru că nu-mi vine să cred că cel mai mare blogger din România ar face bani de pe urma conținutului trimis de cititori, în timp ce conținutul lui este la liber, accesibil tuturor. E ca și cum ai zice că tu nu ești capabil de conținut care să merite abonament și, pentru că cele mai mișto articole de pe blogul tău sunt povestirile trimise de cititori, faci bani de pe urma scrisului și experienți lor de viață, că na. Așa că m-am gândit că le scrie cu IA. E drept că nici conținutul scris de ChatGPT nu-i al tău, dar cel puțin nu este conținutul unei persoane anume, ci este un fel de remixare automată a tot ce s-a scris pe internet și prin cărți. Cam asta era părerea mea despre acele povești.

Dar ieri Arhi a publicat un articol intitulat De unde vin povestirile de pe Patreon, în care zice că sunt absolut reale, primite în urma unei campanii, iar cei care doresc pot să-i trimită în continuare. Un citat:

Astea sunt mailurile cu povestirile. Sunt dintr-o campanie veche, de-a mea, în care am încurajat oamenii să îmi trimită poveștile lor de viață, folosind conturi de Guerilla Mail, pentru a li se asigura anonimitatea chiar și împotriva mea. În unele am umblat la corectarea stilistică, la unele gramatical, dar nu semnificativ, la unele am modificat anumite detalii care puteau singulariza eroul povestirii, măcar la nivel de oraș, dar cam atât. Niciodată nu am scris vreun rând pe tema asta, amintirile mele din domeniu le știți și, când le pun, le semnez în clar. Și majoritatea lor sunt scrise MULT înainte de apariția LLM-urilor, deci e o idioțenie să afirmați că sunt scrise de ciatgepete.

Așa că-i bine că nu am scris articolul mai devreme, că m-aș fi înșelat și m-aș fi făcut de mândra minune în mod public.

Comentarii